Varianta 4

Dec 8th, 2009
Number of View :6479

I.

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate
Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.
Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară:
De pe muche, de pe stâncă, chipuri negre se cobor;
Muşchiul zidului se mişcă… pântre iarbă se strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Este ceasul nălucirei: un mormânt se desvăleşte,
O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc…
Iese… vine către ţărmuri… stă… în preajma ei priveşte…
Râul înapoi se trage… munţii vârful îşi clătesc.
Ascultaţi…! marea fantomă face semn… dă o poruncă…
Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez…
Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stâncă-n stâncă,
Transilvania-l aude, ungurii se înarmez.
Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute
Şi puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuţi mari, fapte cumplite îţi sunt ţie cunoscute,
Cine oar’ poate se fie omul care te-a-ngrozit? [...]
(Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia)

1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. 2 puncte
2. Precizează rolul punctelor de suspensie din strofa a patra. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ceas. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
5. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini artistice diferite. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. 4 puncte
7. Motivează alternanţa verbelor la prezent, din partea iniţială, cu cele de perfect compus,
din partea finală a textului. 4 puncte
8. Comentează, în 6 – 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică
şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate,
sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte

Rezolvare.

1. muşchi, râul, munţi, valuri
2. punctele de suspensie, foarte des folosite în ce-a de-a patra strofă, intensifică sentimentul de nelinişte şi totodată creează o stare de permanent suspans.
3. a se da de ceasul morţii, a-ţi suna ceasul;
4. Tema preamăririi strămoşilor (patriotică); motivul nopţii
5. „glasul ei se-ntinde,creşte”  imagine auditivă
„ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”  imagine vizuală
6. Epitetul „(chipuri) negre” sugerează întunericul nopţii ce pune stăpânire pe întregul univers şi conturează o atmosferă încărcată de mister.
7. În prima parte a poeziei se poate observa cu uşurinţă predominanţa verbelor la timpul prezent, timp specific descrierii. De aceea, şi aici are rol în prezentarea peisajului, în introducerea cititorului în atmosfera misterioasă. În final poezia este dominată de imagini motorii, poetul trecând de la descrierea peisajului nocturn la prezentarea învolburată a luptei, ce învie în ochii cititorului. Astfel se explică şi folosirea verbelor la perfectul compus, timp specific prescurtării acţiunii în plină desfăşurare.
8. Ultima strofă transmite ideea permanenţei naturii în raport cu viaţa, invocând Oltul, martor al atâtor evenimente importante, prin folosirea vocativului, cu rol personificator din primele versuri. Epitetele „(virtuţi) mari”, „(fapte) cumplite” intensifică măreţia acelor timpuri, importanţa istorică şi totodată sentimentul de recunoştinţă pe care acestea le stârnesc oricărui român. Întrebarea retorică din final face referire la domnia grandioasă a marelui conducător, al cărui nume este precizat în titlu, Mircea.
9. Una dintre caracteristicile limbajului poetic identificate in text este expresivitatea. Aceastacalitate a stilului reiese din utilizarea numeroaselor figuri de stil.  Poezia „Umbra lui Mircea” este un imn închinat unei figuri impozante din istoria românilor. Prezenţa numeroaselor imagini artistice şi a figurilor de stil, împreună cu vocativul „Oltule” şi imperativul „Ascultaţi” ce arată implicarea afectivă a poetului, prin vocea eului liric, dovada apetenţei poeziei la lirismul subiectiv.

II.

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre bătrâneţe, pornind de la ideea identificată în următoarea afirmaţie: „În fond, preţuim tinereţea pentru că ştim că într-o zi vom ajunge la bătrâneţe”. (Mircea Eliade, Oceanografie)

Rezolvare.

Timpul se scurge foarte repede, de aceea trebuie sa pretuim fiecare etapa a vietii. Trebuie sa o traim intens, atat cu bucurii, cati si cu tristeti. Se spune ca tinertea este cea mai frumoasa etapa din viata omului.
Din această afirmaţie a lui Mircea Eliade rezultă că valoarea tinereţii rezidă în efemeritatea ei. Eu sunt de acord cu acest fapt, consider că tinereţea este perioada în care omul are un potenţial maxim de dezvoltare şi afirmare, potenţial pe care trebuie să îl utilizeze cu înţelepciune şi raţiune, pentru că nu va dispune de el pentru totdeauna.
Cu siguranţă, dacă tinereţea ar fi singurul stagiu al vieţii, dacă oamenii ar rămâne pururea tineri, probabil că nu ar sti să aprecieze acest lucru, nu ar cunoaşte altceva şi nu ar avea un element de comparaţie.
Bătrâneţea este etapa ce survine tinereţii, în care omul, deşi are mai multă experienţă de viaţă şi probabil este mai înţelept decât a fost până atunci, nu mai are puterile pe care le avea cand era tânăr, nu are capacitatea de acţiune pe care o avea cu ani în urmă.
De aceea cred că, văzând uneori neputinţa sau slăbiciunea celor în vârstă, cei tineri ajung să preţuiască mai mult ceea ce au, conştienţi că îmbătrânirea este un proces care nu iartă pe nimeni.
Prin urmare, consider că preţuirea fiecărei perioade din viaţa este mai ales urmarea conştientizării că şi aceasta este doar o etapă trecătoare şi ireversibilă.

III.

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să prezinţi viziunea despre lume (lumea reală – lumea imaginară) reflectată într-un basm cult studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- precizarea a două caracteristici ale speciei literare basm, existente în opera literară studiată;
- prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente ale textului narativ, semnificative
pentru ilustrarea viziunii despre lume (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, tehnici narative,
construcţia personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- sublinierea relaţiilor dintre personajele reprezentative, prin care se evidenţiază viziunea despre lume în basmul cult ales;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă viziunea despre lume în basmul cult pentru care ai optat.

Rezolvare.

O posibila rezolvare gasiti si aici!

Basmul particularizează categoria fantasticului sub forma fabulosului şi a miraculosului. Aceasta presupune că personajul şi lectorul acceptă existenţa unor alte legi ale naturii decât cele ale lumii reale, obiective, prin care supranaturalul poate fi explicat. Supranaturalul nu provoacă reacţii de uimire sau teamă. Fabulosul şi miraculosul propune o lume care îşi află explicaţiile în ea însăşi.
În „Povestea lui Harap Alb”, basm cult aparţinând lui Ion Creangă, protagonistul trece printr-o serie de întâmplări miraculoase. Tema basmului este lupta binelui împotriva răului, dar şi drumul iniţiatic al eroului, lucru ce-i dă operei caracterul de bildungsroman.
Acţiunea basmului este simplă, se desfăşoară liniar, prin înlănţuire şi respectă modelul structural stereotip: o situaţie iniţială de echilibru (expoziţiunea), un eveniment sau o secvenţă de eveniment care dereglează situaţia iniţială (intriga), trecerea probelor (desfăşurarea actiunii), acţiunea reparatorie (punctul culminant) şi răsplata eroului (deznodământul).
Timpul şi spaţiul sunt nedeterminate; din punct de vedere spaţial, acţiunea debutează într-un capăt de lume şi se sfârşeşte în alt capăt. Acţiunea este relatată de un narator omniscient, uneori subiectiv, care alternează naraţiunea la persoana a III-a cu dialogul.
Eroul este construit după schema narativă a iniţierii. Aceasta presupune un traseu al devenirii prin sine şi se realizează prin actualizarea unor trăsături umane şi supraumane, prin confruntarea cu un factor pertubator. Traseul devenirii coincide cu modificarea statului social al eroului.
Eroul însumează o serie de calităţi umane excepţionale, însă nu are calităţi supraumane, e construit mai degrabă pe o schemă realistă. Are însă un cal năzdrăvan care vorbeşte şi poate zbura, este sprijinit de ajutoare, personaje fabuloase şi groteşti. Luptă cu forţele răului, în final este ucis, dar este reînviat cu ajutorul unor obiecte magicei şi descântece.
Personajul basmului parcurge un drum al iniţierii, la finalul căruia trebuie să treacă într-un plan superior al existenţei.
Statutul iniţial al personajului este cel de neiniţiat. El trăieşte într-un orizont al inocenţei, justificată prin tinereţea sa: lipsit de experienţa vieţiii. Deşi are calităţi umane deosebite, aceastea nu sunt actualizate de la început, ci şi le descoperă prin intermediul probelor la care este supus. El apare în scenă după ce fraţii săi mai mari eşuează în încercarea de a-şi asuma un destin de excepţie. Niciunul nu este destul de vrednic pentru a îndeplini destinul de conducere propus de împăratul Verde, unchiul lor. Tristeţea şi ruşinea tatălui provoacă autoanaliza celui mic. Secvenţa conţine o caracterizare directă realizată de către narator: „începe a plânge în inima sa lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale tatălui său [...] stă el pe gânduri şi nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de ruşine”.
Prin caracterizare indirectă se realizează apoi portretul spiritual al fiului încă neiniţiat. Acesta nu se grăbeşte să îşi revendice drepturile, ci caută în sine răspunsul la problema destoiniciei proprii. Ajutorul năzdrăvan apare sub forma unei bătrâne care cere milostenie. Aceasta face parte din categoria personajelor confidente şi are rol important în iniţierea eroului.
Replica fiului, mijloc de caracterizarea indirectă, demonstrează egoism şi concentrare asupra sinelui: „acum am altele pe capul meu”.
Insistenţelor bătrânei tânărul îi răspunde cu opacitate, mâniat, dovedind lipsă de cunoaştere umană, pripeală.
Fiul nu vede încă dincolo de aparenţe – „tocmai de la una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept eu ajutor?”, nu ştie că nu în înfăţişare se converteşte cunoaşterea şi întelepciunea. După insistenţele bătrânei el îi dă bani: „ţine mătuşă, de la mine mai puţin şi de la Dumnezeu mult”. Din aceste vorbe – mijloc de caracterizare indirectă – rezultă acum chibzuinţa, fiul întelegând că este o fiinţă limitată.
Dovada bunătăţii va fi răsplatită. Pentru a-şi desăvârşi destinul, trebuie sa treacă proba bunătăţii. Celelalte însuşiri se pot dobândi, însă bunătatea este înnăscută. Drumul iniţierii fiului este o călătorie în sinele său. Bătrâna îşi ia în primire rolul de mentor şi îi fixează fiului de crai traseul existenţial. Îi atrage atenţia că a face uz de valorile umanului înseamnă a-ţi deschide porţile devenirii „ca să vezi cât poate să-ţi ajute milostenia”. Limita proiectului existenţial propus este pus sub semnul excelenţei: „ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe faţa pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”. A conduce sub semnul iubirii, al gloriei şi al cinstirii, a fi puternic prin milostenie este ceea ce îl aşteaptă pe erou.
Inocenţa, lipsa de experienţă în a vedea dincolo de aparenţe, se manifestă la alegerea calului. Personaj năzdrăvan, cu calităţi supranaturale, calul acumulează funcţiile de iniţiator şi de adjutant.
Apariţia sa respectă un anumit tipar: la început este cel mai urât, jigărit şi răpciugos, apoi, după ce mănâncă jar, se transformă într-un cal arătos, cu puteri supranaturale – zboară, vorbeşte, deţine cunoştinţe inaccesibile eroului. În descoperirea calului de către erou se poate vedea o probă pregătitoare, căci iniţial, feciorul îl tratează cu dispreţ şi cu violenţă. Răsplata ia forma unei lecţii de viaţă. După ce se transformă într-un cal mândru, acesta îl ia pe erou şi zboară cu el până la lună şi soare, încât pe acesta îl trec „toate grozile morţii”. E o lecţie pe care i-o dă calul, anume că nimic în viaţă nu rămâne nerăsplătit, binele cu binele, răul cu răul, „vorba ceea: una pentru alta”.
În drumul său eroul se întâlneşte de trei ori cu omul spân, care întruchipează imaginea răului. Prima dată feciorul ţine cont de sfaturile tatălui său şi îi refuză oferta de a-i fi călăuză. A doua oară, Spânul are altă înfăţişare, nu-l recunoaşte, dar îl refuză iarăşi. A treia oară, aflat într-un moment de cumpănă fiul de crai acceptă ajutorul Spânului. Spânul însuşi are un rol foarte important în iniţierea protagonistului, el fiind considerat răul necesar.
Ceea ce îi lipseşte încă fiului şi ceea ce nu poate căpăta decât prin experienţă este cunoaşterea de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe. Inocenţa şi credulitatea nu sunt defecte, ci doar caracteristici, de pe urma cărora va avea de suferit.
Naiv, acesta cade în capcana spânului şi îi devine slugă (scena fântânii). Aceasta îl numeşte pe fiul craiului Harap-Alb, ce înseamnă „slugă de origine nobilă”. Din acest moment, el duce un traseu al umilinţei, în urma căruia va putea culege roadele.
Pus în situaţia de a aduce salată din grădina ursului, Harap-Alb se întristează. Este descurajat şi se autocompătimeşte, însă calul îl ajută să treacă peste acest moment îmbărbătându-l. Primeşte, de asemenea ajutorul Sfintei Duminici care s-a dovedit a fi bătrâna pe care se milostivise mai demult.
Proba aducerii capului cerbului îl pune din nou pe erou faţă în faţă cu Sfânta Duminică. Harap-Alb acceptă acum că şi binele şi răul sunt date spre desăvârşirea sinelui. Bătrâna îndrumătoare îl învaţă că suferinţa e dată pentru a putea înţelege suferinţa altora. Un conducător nu poate fi iubit şi slăvit fără a cunoaşte suferinţa supuşilor săi „când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii ce e necazul.”
Ultima probă, aceea a aducerii fetei împăratului Roş presupune un şir de încercări, pe care eroul îl depăşeşte ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale: crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor, Setilă, Ochilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi Gerilă.
În ciuda ajutorului, esenţa eroului o constituie calităţile sale. Faptul este evidenţiat de Sfânta Duminică, prin caracterizare directă. Important este, nu ajutorul propriu-zis, ci deschiderea ochilor către sine însuşi pe care i-o facilitează: „fii încredinţat că nu eu, ci puterea milosteniei şi inima ta cea bună te ajută Harap-Alb.”
În final, Harap-Alb se întoarce cu fata de împărat. Acum încep să cadă măştile şi se instaurează ordinea. Fata divulgă identitatea lui Harap-Alb, care este recunoscut ca erou. Spânul îi taie capul, dar şi el la rândul lui este ucis de calul năzdrăvan. Harap-Alb este reînviat cu ajutorul unor obiecte magice şi se trezeşte ca dintr-un somn lung. Este o înviere la o altă identitate, aceea de împărat iubit. Răsplata eroului constă în căsătoria cu fata de împărat şi regatul unchiului său.
Spre deosebire de basmul popular, unde personajele au puteri supranaturale, Harap-Alb nu dispune de asemenea calităţi. El trece probele datorită personajelor adjuvante. Calitatea sa esenţială este bunătatea.
În basm, supranaturalul este o modalitate de a face naturalul mai uman.
Harap-Alb este un erou care excelează prin puterile lui umane ci nu cele supranaturale. El este asemenea oamenilor, fără dimensiuni fabuloase, misterul nefăcând parte din structura sa psihologică. Scriitorul doreşte ilustratea unor valori etice, prin intermediul unui fantastic umanizat.

Share on Facebook

Postari asemanatoare

No comments yet.