infobac.org

Baba Dochia – Legenda Dochiei

---

Number of View :411

Baba Dochia – Legenda Dochiei

Pe urmele unei informatii aduse de un lexicograf, Su(i)das / sub Zalmoxis / , s-a pus problema existentei la geto-daci, a unei zeităti feminine a pământului, sotie a lui Zalmoxis (…). O reprezentare din care se ridică în ipostază divină Zalmoxis-Thales si zâna Dochia.
Gh. Musu
În ceea ce priveste Stânca Dochiei, ea este, poate, locul cel mai învăluit în mister. Despre această stâncă unii spun că ar fi pietrificarea unei bătrâne ciobănite, care, învesmântată cu nouă cojoace, a pornit, împreună cu oile si caprele sale, spre vârful muntelui, desi vremea nu-i îngăduia. Si, cum mergea ea, a început să plouă si să ningă. Si, fiindcă cojocul de deasupra se uda mereu si se îngreuna, obosind-o la drum, bătrâna ciobănită a lepădat, unul câte unul, opt din cele nouă cojoace. Atunci, s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a înghetat-o împreună cu oile si caprele sale.

Altii povestesc că despre Baba Dochia se spune că era asa de rea încât si copiii, care cum cresteau, fugeau de ea, pentru a scăpa de răutătile ei. Numai unul singur, un băiat, cel mai răbdător dar si cel mai putin la minte, i-a fost rămas dintre toti copiii în preajmă. Dragomir, c-asa îl chema pe fecior, era mereu dus cu oile si numai biata nevastă-sa, harnică si bună la suflet, răbda si suferea toate hachitele soacrei sale, care îi pusese gând rău, să scape de ea. Astfel, într-o bună zi, o trimise la râu pe noră să spele lâna cea albă până s-o înnegri. Se munci săraca fată cât se munci, dar după trei zile de trudă lâna tot albă era. Necăjită că nu reuseste să îndeplinească porunca soacrei, fata începu să plângă. Si pe când plângea ea, numai ce se trezi cu doi bătrâni în preajmă, Dumnezeu si Sf. Petru. Auzindu-i necazul si făcându-li-se milă de ea, îi înnegriră lâna.

Văzând una ca asta, baba o trimite iar la râu, de data asta să spele lâna până s-o albi. Pe când se chinuia biata fată, iaca apar si cei doi bătrâni. Dar în loc să-i albească lâna, cei doi îi dete fetei o grămadă de flori si fragi spunându-i fetei să le ducă babei. Când văzu hârca florile si fragii, uită de lână, îl chemă repede pe Dragomir si-i spuse: “Măi Dragomire, dac-au înflorit fragii înseamnă c-a venit vremea să mergem la munte, la stână, să măsurăm oile”. Si răpezită cum era baba, îl luă pe Dragomir si plecă îmbrăcată asa cum o prinse vremea, cu nouă cojoace pe ea si cu oile în urmă. Afară se încălzise bine si, cum mergea urcând la deal, baba grăbită se încinse si începu a lepăda cojoc după cojoc, încât până în vârful muntelui nu mai rămăsese decât în cămesoi. Atunci porni însă cel de sus o vifornită cu zloată, de au înghetat si baba si oile, cu Dragomir alăturea.
O altă legendă, întâlnită în Bucovina, o prezintă pe Dochia drept o fată de împărat care, fugind de împăratul cotropitor ce voia să o ia de nevastă, s-a travestit în păstorită, urcând cu o turmă de oi în munti. Cum timpul era frumos, a început să lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsă în vârf, se lăsă deodată un frig, de ziceai că e iarnă. Nefiind deprinsă cu frigul si temându-se să se întoarcă, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta o pedepsi prefăcând-o în stană de piatră, iar oile în bolovani. Altă variantă spune că fiind pe cale de a fi prinsă de împăratul cotropitor, fata ceru lui Dumnezeu să fie transformată în stană de piatră, rugăminte ce-i fu îndeplinită.

Daca doriti puteti citi si Balada Dochiei!

Share on Facebook

Postari asemanatoare

• REFERAT – 9 MAI, 10 MAI…

Tags: dochia, Istorie, legenda, mit